Batranete... Ce simte un om la 97 de ani?

Habar nu avem ce simte un om la 97 de ani. Habar nu avem ce simte un om pentru care ziua de maine este deja un ieri. Habar nu avem ce simte omul care nu mai poate spune nici macar visand: "iata-n 20 de ani voi vedea si eu la ce progrese a mai ajuns lumea"... Habar nu vom avea de toate astea pana in clipa cand vom fi si noi fata in fata cu usa sfarsitului de viata, iar in jurul nostru vor fi tare multi, poate chiar toti care habar nu vor avea cum ne simtim.

O intrebam aseara pe mamica care e secretul longivitatii matusei ei care o luna in urma a parasit smerita numaratoarea celor 97 de ani ai vietii. Sora bunicai a vazut cu 27 de ierni mai mult viata decat bunica. I-a pasat mai mult viata decat i-a pasat bunicai mele. Cred ca vine un "Cineva" la ureche la un moment dat si iti sopteste despre ceasul ultimei suflari. De altfel, nu-mi explic siguranta unora de a indura viata si nesiguranta altora de a trai nerabdator viata.

Mamica mi-a povestit ca matusei ii placea mult sa stea de vorba cu oamenii. Pe cat imbatranea, pe atat pofta de a vorbi cu ceilalti se marea la ea, insa si nepofta altora de a vorbi cu ea crestea la cei din jur. Ce o tinea in viata? In viata o tinea folosul pe care il simtea ea ca il ofera celor din jur. Membrii familiei o vizitau, vorbeau des la telefon cu ea si o incurajau la ai ei 80 de ani ca este inca tanara. Asa si se simtea matusa. Tanara. Mai rar asa fenomen intr-o societate in care batranii sunt vazuti ca un handicap ca o batrana sa se simta bine si tanara. Mamica isi aminteste ca reactiile matusei la povestirile de incurajare ca inca mai are mult de trait erau foarte optimiste. Treizeci de ani in urma mamica intretinea un astfel de dialog la telefon cu matusa: "stii mata ca in alte tari femei de varsta matale inca mai merg cu bicicleta", la care matusa: "da, da, stiu, d-apoi cum". Un douazeci de ani in urma, mamica cu aceeasi melodie: "stii mata ca in alte tari femei de varsta matale merg la volan cu masina, isi vopesc parul si se macheaza", la care matusa: "da, da, stiu, d-apoi cum". Un zece ani in urma, mamica: "stii mata ca in alte tari femei de varsta matale inca mai merg in vizita cu avionul sau autocarul la nepoti peste mari si tari", la care matusa: "da, da, stiu, d-apoi cum, stiu". Si tot asa mai traia matusa. Cand daunazi ii spune mamica: "stii mata ca in alte tari femei de varsta matale inca mai au activitati politice, scriu carti si participa la emisiuni". Asteptand un raspuns traditional ca matusa tot asta stie, a auzit in schimb o respiratie mai mult de ingandurare decat de un oftat cu o simpla constatare triviala a unei neinsemnate vieti de om: "de-amu..." A stiut. A simtit ca nu mai are nevoie lumea de ea, sau ea de lume...

Habar nu avem ce simte un om, un batran, o batrana, care la un moment de un dat sfarsit stie ce stie.