Cumparatul pe Internet sau cum e cu experienta comerciala online

Cumparatul pe Internet devine tot mai popular. Daca mergem din Est spre Vest se mareste odata cu mersul si procentul puterii de cumparare pe Internet. Daca in Europa Centrala comanzi pe Internet si bunul venit il platesti la livrare, pai in Anglia, Franta, Olanda, etc. cumparatul pe Internet inseamna deja platitul cu cardul si bunul iti vine prin posta direct acasa fara sa-ti mai scoti portmoneul. Postasul iti intinde responsabil cutia mare cu bunaoara televizorul deja al tau 47'LED 3D. In tarile din est asta inca ar fi imposibil din moment ce inca nu avem o baza legala pusa bine la punct, nu avem cultura de a respecta bunul platit de altcineva si responsabilitatea fata de un angajament ce trebuie dus pana la capat. Imi imaginez sa comand un tablet pe Internet, imi imaginez ca il platesc cu cardul si tot asa imi imaginez cum stau si il astept mult si bine sa-mi vina prin posta drept la usa casei... Cat de real este sa am incredre astazi in Posta Moldovei? Mi-as fi dorit mult sa avem (si sa fie repsectata, nu doar sa o avem) o baza legala de protectie a consumatorului si a business-ului pe Internet sa putem vinde si cumpara online fara probleme. Este o chestie extraordinara! Iti economiseste mult timp, iar gradul de analiza a ceea ce iti trebuie sa cumperi e mult mai avansat. E vorba de o cumparatura planificata si nu de una spontana bazata pe emotie. Astfel devii mai responsabil. O stiu din experienta!

Fireste ca e-comertul este foarte complex si firmele implicate in acest vartej sunt companii cu multi parteneri de incredere activand intr-un cadru legal foarte bine pus la punct. Cu toate acestea, si aici sunt multe erori, insa fiecare eroare se corecteaza potrivit reglementarilor legale, avand o consecinta nu tocmai ieftina. Din aceasta cauza, toti cei implicati isi iau in foarte serios rolul. De fiecare data, in toata aceasta tranzactie: consumator - firme - consumator, sa stii (!) castiga consumatorul. E atat de bine pusa la punct legea ca nici nu stii cum dai si apuci, consumatorul are privelegii. A uitat firma sa-ti trimita un adaptor, ai dreptul la compensatii, nu functioneaza mp3 - il intorci fara sa pierzi nici un ban, ai primit un inel din aur alb si nu galben cum ai comandat, imediat ti-l schimba, etc, etc.

De o luna de zile am intrat (intr-un proiect de scurta durata) in echipa celor care incearca sa satisfaca cerintele consumatorilor online. Nu iti imaginezi cate reguli si conditii in favoarea consumatorului am aflat, pe care acesta uneori nici nu le cunoaste. Surpriza mare a fost sa ma conving ca firmele partenere implicate in e-comert nu urmaresc profitul in sine, ci procesul uman si afacerea ca activitate uman-vitala ce iti aduce profit, multumindu-i si favorizandu-i mai in toate cazurile pe oamenii simpli. Pare a fi totul serios si de durata, nu o aventura ieftina de facut bani pe moment, de pacalit si de disparut.

Cum sa ignor pretentiile venite dintr-un egoism al parintilor?

De multe ori se vorbeste despre un egoism intrinsec la copii. E o tema si asta de abordat. Eu insa vreau sa discut cu tine despre egoismul la parinti. Drept o latura launtrica la unii parinti, egoismul impunge dureros relatia acestora cu copii. Poate nu te-ai gandit la asta pentru ca nu e cazul tau. Atunci poti sa te duci pe alte pagini sa navighezi sau stai asteapta (!) poate te mai tii de mine pe aici pentru ca cine stie, intr-o zi... odata... uneori... Daca totusi te-a macinat macar o data direct sau indirect subiectul asta, te rog ramai o clipa cu mine sa-ti impartasesc ceva din experienta mea ce m-a ajutat ulterior sa nu ma poticnesc de emotii bolovanoase din drum.

Sculptorul genial Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni s-a mai poticnit prin viata, dar a ajuns departe, inclusiv si cu anii, chiar daca a avut un tata extrem de egoist. Pe tot parcursul vietii tatalui sau, care a trait mai mult de 80 de ani, Michelangelo ii indeplinea dorintele, il ajuta material si il iubea extrem de mult. E ceva natural, nu? Asa si trebuie sa fie. Asta e gratitudinea imensa a copiilor fata de parinti pentru viata daruita. Asa ne invata si Biblia. Citind biografia sculptorului, dintr-o parte, se observa clar ca Michelangelo avea un tata foarte egoist, mai ales fata de acest fecior al sau. Isi proteja ceilalti copii si ii cerea lui Michelangelo sa munceasca pentru toti si sa-i protejeze financiar pana la adanci batranete nu doar pe el, fratii sai, ci si pe copiii si nepotii fratilor. Nici o clipa Michelangelo nu a incetat sa-si diminueze sudoarea muncii pentru a-i face pe plac tatalui. Egoismul unor parinti este un asa puternic "asa si trebuie sa fie" incat copiii traiesc fericiti in iluzia ca au niste parinti iubitori. Totul ar fi fost minunat daca aceasta relatie nu ar fi marcat personalitatea copiilor. Si in cazul lui Michelangelo, care nu i-a reprosat lui taica-sau mai niciodata, dar si in cazul multor altora, care s-au saturat sa indure egoismul parintilor si si-au dat mai tarziu drumul la scutul anti-egoism, consecintele unei vieti traite in frustrare si discomfort sunt inevitabile.

Sa ne schimbam parintii este imposibil. Sa ne schimbam pe noi in relatia cu parintii este si aceasta un mit. Cum sa atingem o armonie in relatia cu parintii egoisti este, de fapt, o intrebare la care pot sa-ti dau raspuns in urma unei experiente personale. Este simplu - sa nu ai nici o asteptare de la ei (nu vorbesc de vreo asteptare d.p.d.v. material). Asteptam ca proasta sa ma intrebe ce mai fac, cum imi mai merge, ce citesc, ce imi fac feciorii. Ma durea faptul ca nu intrebau, ci doar se expuneau in privinta lor, nici macar nu cu privire la necesitati, ci la niste mofturi, imi aratau poze si nu aveau rabdare sa le priveasca pe ale noastre, tot ce le spuneam despre momentele emotionante din viata mea, nu-i interesau vizibil, ba dimpotriva se stresau si imi spuneau ca asta stiu, ca nu-i nimic deosebit, ca e fain doar tot cum ar vrea ei sa fie. Imi povesteau despre vecini, prienteni, relatii. Ma sunau doar la nevoie. Ce experimentam eu in viata mea era doar o pagina sifonata si aruncata la gunoi de catre ei. Dupa o lunga frustrare am inteles ca misiunea mea in relatia cu ei este doar sa le ofer spatiu sa se expuna, sa le dau urechile mele si sa prind pentru ei unda tacerii. Spatiu, urechi si unda fara sa astept nimic in loc. Un ingalator perfect pentru ei care stiu ca eu sunt puternica, mai puternica decat frate-meu si de aceea nu trebuie sa-mi poarte de grija. Am acceptat acest flux de atitudine din partea lor si l-am inghitit in mine, nu l-am blocat de peretele personalitatii mele ca sa-l trimit inapoi lor cu reprosuri duble, frustrari trunchiate si suparari prea-amare cu prima cursa de avion. Am absorbit felul lor de a fi si le ofer in schimb fara sa astept nimic in loc ingalatorul dorit de ei pentru ca relatia noastra sa nu se astupe si sa respire usor. Cum oare faci tu fata unui bombardament de pretentii egoistice din partea parintilor sau unor altor persoane dragi sufletului tau?

Cum sa spun sa ma inteleaga? Cum sa inteleg ce spune?

Ascultarea activa este o tehnica de comunicare. Multi angajatori testeaza potentialii angajati in asa mod ca sa vada daca persoana are capacitati de a asculta activ. Testul se petrece uneori intr-un mod cu totul neobservabil, alteori persoana intelege ca e test abia dupa ce i se da sarcina sa sumarizeze despre prezentarea si strategiile firmei la care a venit sa se angajeze potrivit descrierii anterioare a angajatorului. Daca parafrazezi si spui cu propriile cuvinte ideile exacte pe care le-ai auzit succesul pe jumatate este garantat. Ascultarea activa e buna nu doar in cazuri de angajare. Ascultarea activa e buna si in multe alte situatii din afaceri si viata privata. E bine sa-i confirmi interlocutorului mereu ce ai auzit de la el pentru o mai buna cooperare.

De ce este asa de important sa ascultam activ? Capacitatea de a asculta activ demonstreaza sinceritatea in primul rand. Nimic nu se presupune si nu sta la mijloc neinteles intre doua persoane. Probabilitatea dispare. Insusirile "mi se pare" ce roiesc in minte se topesc. Nimic nu se pune si nu se ia din sens. Incearca sa asculti activ si sa-i redai intocmai drept o confirmare omului drag din familie ceea ce a spus sau ceea ce a vrut si vei observa in scurt timp o consolidare a relatiilor voastre. Intre mama si copil se reduce neintelegerea. Intre sot si sotie va disparea conflictul. Intre generatiile diferite se vor imbunatati relatiile.

Secretul unei relatii frumoase este simplu - incearca sa nu mai astepti intruna sa vorbesti, sa spui ceva, ci doar sa vrei sa il asculti pe cel de alaturi fara sa te grabesti sa pui ale tale cinci banuti, sa spui neaparat ce crezi ca-i musai, sa intrerupi, sa te bagi, sa te expui, sa arati poze, sa te arati... Nu te axa pe tine. Nu te axa pe forme. Si pe forma expunerii. Nu atrage atentie la intonatii. Incearca sa fii obiectiv, fara ganduri "am stiut eu", "asa-i trebuie ca doar i-am spus", "nu m-a ascultat", "asa-i daca...". Iti place, nu iti place ce se spune in jur trateaza totul cu respect. Asta arata in primul rand repsectul fata de tine. Repeta-i omului cu cuvintele tale ce ai inteles si roaga-i sa-ti confirme daca e asa. Pe de alta parte, cand comunici tu, chiar daca ai ascultat activ, interlocutorul tau s-ar putea sa nu aiba aceasta capacitate. Tine minte ca ceea ce spui tu nu neaparat inseamna ca este inteles intocmai asa de celalalt. Atunci fa si tu acest truc - roaga-l pe cel de alaturi sa-ti spuna cu cuvintele lui ce a inteles din ceea ce i-ai comunicat si intareste-ti afirmatiile in caz ca omul nu te-a ascultat. Se mai intampla si asta, nu?