Evenimente cu emotii

Evenimente cu emotii
Pe dreapta si stanga gasesti de TOATE de la Multi si Diferiti, iar in mijloc IZIUMINCA mea modelata modest din PLASTILINA zilei cu experiente si experimente din tarile in care ma invart ca sa Te inspir si nu sa Te impresionez:

joi, 1 decembrie 2011

Radio Romania, vorba mamei departe de casa

In sase ani de rost in lume, un an de zile mi-a fost mai drag ca niciodata. Cu regularitate am inceput sa ascult pe internet Radio Romania, si mai cu seama Radio Romania Cultural. Dupa o groaza de gunoi informativ si mancare intelectuala fast-food ce iti excita digestia, iata calugarindu-ma binevol si cu ardoare intr-un lacas de unda cu totul special. Matern. Senzatia ca am dat de pieptul maicutei plin cu lapte ma ametea. M-am echipat asa de bine incat rar cand imi scapa veo emisiune. Parca o ascultam pe mama intr-un monolog pasional despre stiinta si credinta, adica din ceea ce stie si din ceea ce crede ea si vrea neaparat sa stiu si eu, sa cred si eu. Imi aduc aminte cum mama ma impunea sa ascult radioul de mica, radioul national ce transmitea emisiuni locale cu tendinte literar-artistice, sa ciulesc urechea la ce spun oamenii mari in limba romana, desi pe atunci nu se putea numi astfel, desi tot romana suna din gurile lui Codru, Strambeanu, Besleaga, Dragomir, Mandacanu, etc si asta in pofida faptului ca tocmai in acel moment semenii mei se uitau la filmele cu desene animate difuzate doar 10 minute in zi pe canalul central sovietic de televiziune pentru toti copiii din URSS.

Azi fara sa fiu impusa de mama, ascult radiol smerit si am senzatia ca mama e langa mine, ca o ascult pe mama la Radio Romania Cultural, o oaza materna si o mica patrie virtuala pentru mine. Ma gandeam la un moment dat, foarte insistent, ce bine ar fi ca toata lumea, mai ales cei din Republica Moldova, sa mai stea cu urechea atenta nu doar la show-uri ieftine din parlament, guvern, primarii, nu doar la muzica delicioasa dar nu si delikatess a DJ-ului zilei, ci si la altceva, cu totul si cu totul suprem - cuvantul trecut prin respiratii si creatii. De ce sa ne autodistrugem instaurand in noi insine puteria idioteniei? De ce sa ne slabim vederea privind zombat aproape de nedesprins sticlele tv si cele de computere? Stati, domnilor, mai e azi alternativa, Slava Domnului, sa fii la curent cu de toate, ba chiar mai mult decat de toate!

Am ramas incantata sa aud ca o felioara din ceea ce as vrea eu sa ajunga la toti basarabenii iata ca este de astazi, ziua nationala a Romaniei, pliata in valori sacre si servita cu dragoste acolo, aici, in Republica Moldova, prin deschiderea la Chisinau a postului public Radio Romania. In sfarsit! Postul de radio public al Romaniei a indraznit! Asa-i cand ai multa cumsecadenie. Iti trebuie 20 de ani de rabdare si sa poti sa te inveti sa ignorezi certitudinile prostilor si ale impertinentilor. Ma bucur din suflet pentru acest fapt implinit si le doresc celor de la radio Chisinau sa gaseasca cati mai multi si valorosi eroi ai emisiunilor lor asa cum sunt eroii inepuizati ai emisiunilor vorba de cultura, stiinta in cuvinte potrivite, creatori intre sacru si profan, nascut in Romania, dosar clasic, etc, etc, etc. Le doresc verticalitate si imunitate la stilul presei de bulevard! Ascultatori veti avea cu siguranta, nu va faceti griji! Toti avem nevoie de o voce dulce ca a mamei si de o patrie virtuala. La multi ani, Romania! La multi ani, Radio Romania! La multi ani, Radio Chisinau!