Anonimatul

cine? cine? cine este persoana care ar face o fapta buna comunitatii si ar sta in anonimat? Cine nu ar face spectacol si nu s-ar afisa? Da-mi te rog un nume? Cine ar darui neconditionat ceva ce poate face cel mai bine sau ar crea ceva doar pentru suflet si doar pentru placerea de a vedea oamenii din jur zambind? Cine nu vrea bani, faima si renume? Cine nu vrea camere tv deasupra capului? Epoca sfintilor a trecut. Mai mult, naivitatea mereu a fost un cusur. Marea majoritate a oamenilor nici nu ar intelege astazi de ce anonimatul unei fapte bune ar fi trebuit sa existe. Ba dimpotriva, anonimatul astazi devine o crima. Cine din preajma ta constientizeaza ca este important si nobil anonimatul unei fapte bune? Da, ne-am deprins sa vedem non-stop o societate jucand. O societate drept o scena unde are succes doar cel ce joaca mai bine sau, mai bine zis, mai mult. Sinceritatea, corectitudinea si cumsecadenia sunt un fel de killeri care nu cruta.

Se spune ca Shakespeare a fost un personaj fictiv - un tip care scria pentru a schimba constiinta societatii ce se afla in prospera degradare. Autorul a optat pentru anonimat. Dezvaluirea identitatii nu a fost o prioritate pentru el. Se spune ca era un domn modest. Facea parte din nobilime. Faima pieselor sale putea sa-i aduca o mult mai mare faima in societate. La ce bun? s-a intrebat enigmaticul nostru geniu. Iziuminka, de fapt, a constat in aceea ca personajul care a dat nastere la piese, ce intr-adevar au transformat societatea engleza si au dat nastere la cu totul alte valori, a preferat lumea sa se concentreze pe ceea ce este scris - pe esenta, si nu pe omul care povesteste. Rar astazi cadem in intelesul profund al lucrurilor. Des, insa, astazi analizam si judecam omul in sine, nu ce spune. Ceea ce spune - cui ii pasa? Sunt astazi o categorie de oameni care intra neintrebati in sufletele noastre, ne patroneaza vietile prin invadarea nechemata in casele noastre. O fac simplu - prin televizoare si internet. Noroc de omul care are alegere si mai poate controla frontiera personala, insa in tari mici cu putine posibilitati invazia oamenilor din categoria de mai sus e fenomenala - 100 de oameni influenti ai tarii la 3 milioane - suna bine. Numai ca la 10 milioane de cehi, bunaoara, nu prea am auzit facand-se asa clasamente. Daca facem un portret psihologic al acestor oameni invadatori cu siguranta nu am fi vrut sa le deschidem usa caselor noastre. Ne-ar puturosi aerul cu: prostie, orgoliu, aviditatea de putere si de bani, neincredere, lasitate, obraznicie. Dar asa, de pe ecrane, pagini de internet totul pare stralucitor si foarte bine! Intrebarea e alta totusi - de ce punem accent pe om si nu pe mesaj? Omul lucreaza mult astazi la imagine. Daca omul stie cum sa arunce cuvintele smechereste din gura, iar fapta si ce spune nu mai conteaza, fii sigur ca s-a asigurat pe zeci de generatii inainte de bunastarea sa. Astazi e mai usor ca niciodata sa te joci cu emotii si sensibilitati umane, sa minti, sa fii superficial, sa bagatalizez valori si in mod nerusinat sa iti faci reclama pe seama unor lucuri absolut ordinare. Epoca marketingului in arta, politica, literatura, business, organizatii non-guvernamentale isi atinge apogeul.

Am gasit, intamplator, un omulean care imi impartaseste viziunile, sau mai bine zis eu ii impartasesc viziunile. E un omulean celebru pentru mine dar anonim. Tare imi doresc sa nu se schimbe, sa ramana asa cum l-am cunoscut - naiv, modest si anonim. El face poezie zilnic pentru a aduce un zambet oamenilor intamplatori ca mine pe o pagina de internet. Are carte, are parte, insa ramane in umbra in sfintenia lui. Imi doresc o ploaie de oameni ca el. Imi doresc oamenii sa asculte si sa puna accent pe ceea ce se spune si pe fapte in primul rand. Atunci cand vom privi Omul asa "dezbracat" cum e, fara hainele pozitiei sale sociale, sunt convinsa, vom putea opri colapsul indobitocirii opiniei publice. Apoi e nevoie de un proces de dezdobitocire - asta inseamna cat mai multe fapte bune in anonimat. Prin dezdobitocire vom intari opinia publica, o vom cali in asa mod ca societatea, tara, lumea, pamantul sa produca valori ce ar ajuta sa ne concentram atentia asupra urmatoarelor fapte: cum sa traim mai multi ani, cum sa dispara anumite boli, cum e sa mori impacat, cum sa lasi copiilor mostenire rusinea si naivitatea, etc. Am scris acest text in 2011 cand l-am descoperit pe Iv cel Naiv. Intre timp, recunosc si enorma imi este fericirea, am mai intalnit sclipiri de Oameni in deficit pentru epoca data, oameni care au inteles ca aprecierea multora este conditionata, falsa, trecatoare, oameni care s-au maturizat frumos, oameni care raman oameni chiar daca pot face minuni cu degetul. Intr-un cuvant, acei oameni care nu se afiseaza - anonimii si sfintii zilelor noastre.

Este sau nu "ironism" cand moldovenii se felicita cu ziua independentei?

Tara in care locuiesc are 12 sarbatori nationale. Printre ele e si asa zisa zi nationala. O zi din asta pe care o au cred eu toate statele lumii. Pana acum nu mi s-a intamplat sa aud cum oamenii se bucura si se felicita in aceasta zi. Este o zi simbolica pe care toti o respecta tacit si contemplativ pentru ca e clar ca, ajungandu-se la ceea ce este tara asta astazi, s-au depus multe sacrificii si este un efort colectiv al multor generatii. Nu am citit in presa scrisori de felicitare din partea presedintilor altor state, de altfel toti trecatori, fie el si cel american. Oamenii nu sarbatoresc in adevaratul sens al cuvantului, oamenii pur si simplu isi vad de treaba. Acelas lucru reflecta si media - oamenii simpli cu grijile lor, promovand sfaturi civice si nu fanfarismul si ipocrizia din ziua data, nu discursuri declarative in vant si pakazuha, fie ea si lirica, si inspirata. Istoria are multe fet(z)e, divergente si confuzii si de aceea societatea a hotarat sa nu puna accent pe fapt in sine, ci sa pretuiasca efectul, marcand sarbatorile de acest gen ca un simbol.

Sarbatorile la care oamenii beau si se distreaza, organizeaza concerte si targuri nu sunt sarbatori din categoria descrisa mai sus, asa numitele sarbatori politice. Asa ca, pe cuvant, nu pot sa inteleg mesaje din jurul meu cu La multi ani, Moldova si patriotismul acesta vadit fals din partea multora. Totodata, m-a distrat azi ironia fina gasita doar la putini baieti de treaba de acasa felicitandu-si compatriotii dand link la stiri gen caz de coruptie sau informand cu un URA! azi in sfarsit si-au luat cetatenia bunicilor. Un eroism pe bune pe fundalul atator mesaje patetice.

Iata cum ar fi trebuit sarbatorita aceasta zi - obisnuit !!! interogand si palmuind cu argumente critice si constructive clasa politica din toate timpurile de mama focului lor pana ametesc si transpira de frica noastra, ah noi cei pacaliti zi de zi. Simt o criza acuta de ironie eroica, un fel de ironism, in independenta si indivizibila noastra Moldova.

Cu si fara job

Numaram in gandul de dimineata la frontiera dintre vis si trezire de cate ori pana acum si cat de lung am stat fara job. O fi vreo scena din vis neterminata ce m-a trezit sa ma gandesc aievea la lucrul asta. Sau poate e de vina ultima zi din vacanta. Si ce daca voi ramane iarasi fara job? Sunt calma si linistita. Contrar altor dati cand niste frici, frustrari sau emotii amare ma sfredeleau pe dinauntru in ritmul contractiilor de gravida. Nu neaparat in legatura cu vreun job, ci mai degraba in legatura cu ce surprize imi va aduce viata. Credeam ca mi se nazare aceasta stare de minta ce imi racorea necontrolat interiorul pana ma trezeam cu urmatoarea convulsie febrila a unui gand lunatic. Anxietatea devenea viata insasi. O acceptare. Experienta apoi m-a facut asimptomatica. Grijile vii de alta data mureau faraonic.

Cel mai mult am stat fara job un an si ceva. In ciuda asa zisului statut social, totusi aveam mult de lucru. In casa mereu este ceva de facut, iar a cauta de lucru tot e un lucru. Cu sau fara job, gaseam mereu ocupatii sau ele ma gaseau pe mine. Datorita unei increderi ne-explicabile sora cu nepasarea fata de ce-o sa zica lumea imi doream sa am mai mult o bucata de paine buna pe masa decat pozitie si faima cu pretul unei muscaturi de miez mucigait.

N-am cersit niciodata un job. Toate job-urile avute acasa si aici unde tot e acasa au fost obtinute prin 2-3 runde de interviuri, teste IQ si psihologice cu zeci de personalitati interogandu-ma. Stiu bine sa pretuiesc ceea ce am obtinut cu greu. Totodata, stiu bine cand si unde sa inchid usa dupa mine atunci cand inrobirea devine legitima in secolul 21. Asa am plecat de la un prestigios post independent de tv atunci cand i-am intrezarit zgarda metalica si cat de dependent este. Asa am plecat de la o corporatie internationala si tare faimoasa pe vremuri deoarece peste noapte a hotarat sa plateasca moldovenii cu mult mai putin pentru un efort mai mare ca totuna nu faceau galagie, iar multi cerseau si acceptau job-uri la un pret mizer si atunci de ce sa te cheltui pentru un profesionist si sa-l pretuiesti daca nu te costa mai nimic un pupancurist. Am plecat de la o transnationala cu saci de bani pentru un mediu academic cu o moneda in palma intr-o lume tare straina unde nici peretii nu te ajuta. Fara job am ramas cam de 3 ori si de fiecare data cel din urma a fost si cel mai bun. Am invatat sa stiu ce imi trebuie la fiecare etapa din viata reiesind din circumstante cam zgarcite. De fiecare data mai sigur si mai linistita. Nu astept de la nimeni nimic. Nu cer. Nu demonstrez. Nu pretind. Nu ma prefac. Etalandu-mi nedemonstrarile doar un singur om si ne-om a fost si este inca darnic cu mine - eu si Dumnezeu.