Un click intre trecut si viitor

Blog-ul asta al meu e ca un prieten. Unul din trecut pe care din cand in cand il mai intreb ce mai face sau invers. E o mica istorie. Un prieten cu o istorie. Am cochetat putin, am prietenit cat am putut, ne-am despartit ca asa a fost sa fie, am uitat de existenta lui, mi-am amintit ca a fost bine o data, am revenit si acum vorbim de parca nu m-as fi despartit de el niciodata. Am asa prieteni. Am. Dar tu?

Am si blog. Ca un prieten. Il curpind acum: "Hei, batranule, ce mai faci?" Important e sa nu uit ca am am blog. Cu totul sa nu uit. Diferenta de prieten e ca el nu ma poate contacta primul. De ce sa nu ma confesezi lui cand intru in faze turbulente si depresive din viata. Mai bine sa ii spun si lui pe aici din cand in cand si bucuriile, si aventurile, si sucessele, si insucessele, si fazele, si razele, si invataturile. Dar poate e mai bine ca uit. Inseamna ca iau in serios viata. O traiesc departe de virtual. Toate acestea sunt asa de trecatoare. Sunt doar un praf. Cui ii pasa ce se intampla in jurul meu? Cui ii trebuie mancatul asta de cacat? Dar partea cea buna a neprezentei si a revenirii cu un ce mai faci, sau partea cea mai buna poate ca, este ca am realizat azi un lucru simplu - imi place sa revin peste ani la ce am fost eu si sa vad ca multe link-uri nu mai sunt active, ca video-ul dintr-o postare este defect, sa ma mir ca m-am exprimat anume asa, sa analizez ce alegeri aveam pe atunci si de ce ma framantau anumite ganduri vizavi de ce este actual acum. Deliciu. O gaselnita de emotii ciudate.

Ooo, da ideea ca azi uitandu-ma la blog vad ca deja nu mai este la moda blogging-ul, dar vlogging-ul, ma paralizeaza benefic - cine stie ce-o sa mai fie actual in alti doi ani. Inainte cand vorbeam de viitor si ne gandeam la anumite lucruri revolutionare, pai indrazneam la un 10 ani de presupus, iar acum poftim ce va fi in 2 ani pentru ca totul se misca extrem de repede. Intre timp eu am al treila ceas gear care la fiecare 50min imi spune sa ma misc si nu se lasa pana nu apas pe butonul "bine". Asta in timp ce aspiratorul se misca singur prin casa mancand si culegand tot praful in stomacelul lui. Nu are nici o treaba cu mine, harnicutul. Cu un singur gest cu palma fara nici o telecomanda in mana imi aprind televizorul si imi aleg de pe mobil ce emisiune vreau sa vad acum. Si cand ma gandesc ca azi dimineata inca eram in Spania si pana a ajunge in Cehia am trecut iute cu masina prin 2 tari sa imi iau ceva de mancare. Istoria nu mai este la moda. Acum e la moda viitorul. Iar eu azi, asa ca din cer, mi-am adus aminte de blog. Adica de-o prietenie, adica doar de o prietenie cu care vreau sa-mi fac un seflie de cuvinte in prezent. Hai ma duc sa traiesc mai departe!  

Verdele lui Lorca a revenit in viata mea de multe ori

Mai jos e verdele lui Lorca, mai sus e verdele meu acompaniat cu simpa constatare despre mine chiar daca traiesc deja destul de mult pe acest pamant - sunt inca verde si cred ca verde am sa mor!

Verde, cât de drag mi-eşti, verde,
Verde vânt. Şi ramuri verzi.
Barca peste valul mării
şi calul în munte, sus.
Ea cu umbra-n cingătoare
în balconul tău visează,
părul verde, verde faţa,
cu ochi de argint, ca gheaţa.
Verde, cât de drag mi-eşti, verde.
Pe sub luna mea ţigancă
lucrurile stau privind-o
şi ea nu le poate vede.
Verde, cât de drag mi-eşti, verde.
Stele mari de promoroacă
vin cu peştele de umbră
ce deschide drum luminii.
Vântu-l freacă cu aspreala
ramurilor lor, smochinii
şi, motan viclean, zbârleşte
muntele agave acre.
Cine va veni? Pe unde?
Stană, în balcon rămasă
trupul verde, părul verde,
marea-amară ea visează.
Prietene, eu vreau să schimb
calul meu pa casa sa,
frâu-l dărui pe oglindă
şi cuţitul pe manta.
Din păşunile din Cabra
sângerând, acuma vin.
Tinere, dacă-aş putea
acest târg l-aş încheia.
Dară eu nu mai sunt eu,
casa mea nu mai e-a mea.
Vreau, prietene, să mor
omeneşte-n pat la mine.
De oţel, ar fi mai bine,
cu cearşafuri de olandă.
Nu vezi rana despicată
de la piept la beregată ?
trei sute de roze negre
pe pieptaru-ţi alb dau floare.
Sângele ţi se prelinge
iscodind spre cingătoare.
Dară eu nu mai sunt eu,
casa mea nu mai e-a mea.
Lasă-mă să urc încalte
la balcoanele înalte,
lasă-mă să urc, mă lasă
pân’ la verzile balcoane.
La balcoanele de lună
unde apa-adânc răsună.
*
Şi cei doi se suie-acum
la înaltele balcoane.
Lăsând urmă şi de sânge
şi de lacrime pe drum.
Lampioanele de tablă
peste case tremurau.
O mie de tamburine
de cristal zorii răneau.
Verde, cât de drag mi-eşti, verde,
verde vânt şi ramuri verzi.
Prietenii-amândoi suiră.
Vântul le lăsa în gură
gust de mentă şi de fiere,
şi un gust de busuioc.
Spune-mi und-i, frăţioare,
fata-ţi tristă, în ce loc?
Câte dăţi te-a aşteptat !
Câte dăţi te-o aştepta
părul negru, chipul proaspăt,
în balconul verde, oaspăt !
peste ochiul de fântână
mi se legăna ţiganca.
Părul verde, verde faţa,
cu ochi de argint, ca gheaţa.
Peste apă ea atârnă
de un ţurţure de lună.
Noaptea se făcu intimă
ca o piaţă mică, mică.
Gărzile civile bete
poarta o izbeau cu sete.
Verde, cât de drag mi-eşti, verde,
Verde vânt şi ramuri verzi.
Barca peste valul mării.
Şi calul în munte, sus.

Turma noastra cea de toate zilele

Iata asa se distreaza ofiterii acoperiti din presa pentru a-i servi abil pe stapanii lor. Turma de oameni in cor repeta docil ce i se spune, mai ascultatoare ca niciodata. Boierii rad in hohote (chiar nu ma pot rupe de la acest filmulet atat de potrivit epocii de manilupare si propaganda)  -


https://www.facebook.com/video.php?v=10152986449689284&pnref=story


Copy si paste la link sa radeti si voi de voi, adica noi de noi - meeeee-meeee-meeee!

Sursa Jeremy de Koste de pe facebook, daca nu se deschide link-ul puteti accesa video-ul direct de pe wall-ul lui. Poate ne vedem odata si odata dintr-o parte si incepem sa radem noi de ei intr-un final, schimband locurile..  

Emigrantul inca nu stie sa primeasca critica chiar daca declara ca stie

Nu inteleg de ce toti ar trebui sa fie de acord cu majoritatea? Daca macar unul zice ca vede violet si declara asta in fata zecilor ce zic ca vad rosu la fel sau in linie cu formatorul de opinie sau autorul, toti ii sar in cap? Nu e mai placut totusi sa te bucuri ca unul gandeste in sfarsit diferit? Esti de acord, nu esti de acord - asculta-l si da-i voie sa se exprime ca doar de asta esti autoare si cica vocea omului sau gresesec eu ceva? Stiu ce te incurca. 2 pitici pe cap - mandria si fudulia. Asta inca neamul nostru nu o poate depasi cu una cu doua. Cum draga, despre mine sa zica asa, cine el, da cine-i el, cine aia, prapadita aceea? Nu am invatat inca sa iesim in fata fara machiaj asa cum suntem: natural, naiv si neberberit. Trebuie sa fiu mai sus ca lumea si sa ma prefac, si sa ma justific, si sa dau despre mine informatii cool ca sa stie toata lumea ca eu nu sunt o simpla nuca - eu sunt o aluna!

Oamenii ce au stat cel putin 10 ani afara sunt totusi altfel - de nevoie ajung altfel: simpli, auto-critici, deschisi. Chiar daca declara ca sunt cu bratele deschise la orice feedback indraznesc sa intuiesc ca ar avea inca mult de muncit la eu-l interior pana a vedea cele declarate fapte. Si cel mai negru-gri poate fi ca omul intr-adevar vrea un feedback din care sa invete ceva, insa societatea inca nu il poate oferi pentru ca nu educa si cultiva metoda de a oferi feedback si de a nu i se sari nimanui in cap. Poate de asta e si mai usor sa te realizezi acasa si nu afara: oamenìi cu bani si/sau din sistem razbesc, iar ceilalti dau oieste in cor din cap a "da" si "ah, si meee", si "behee".

Facaturile astea de autoare, chipurile, formatori de literatura contemporana, au lins curul cat au lins si acum facaturile carui I-au lins curul, asa-zisii genii, autodeclaratii din jurmalism si literatura, tot ei pe ei se lauda, in sucul lor, dar daca cumva ceva cineva i-a suparat apar ca artileria grea de dupa click si comentarii si hai da-i cu mitraliera in toti care gandesc altfel. Asa avem ce avem. Avem turme. Avem toti ca unul, mai cool, mai prefacatori, mai falsi, dar nu cumva mai cool decat pizdosii de noi, liderii, cei care primii am fost si am contropit microfonul si ne-am dat meri cu sageti de cristal. Pute. Da pute tare deja. Tot ei pe ei si cu ei peste ei se fut in cur. Dar e plicticos singuri sa-si cante ode, hai sa mai extindem cercul si sa decidem cine e demn de futulaiul curului nostru. Spectatori doar trebuie la actul  sado-narcisiac. Nu simpli spectatori, lingai adevarti! din scoli, nasi si frati! Maestru! Vai Maiestre! Iata si audienta: ah! vai! extraordinar! numai tu! meeee si beeeheee!

Daca vrei impact pe adevaratelea si nu un joc de-a suprafata in care sa ogoiesti marea ta mandrie-fudulie, marele eu (desi vad ca vrei doar bani, normal) da-i omului sa se exprime si sa-ti spuna ce gandeste, chiar daca tonul nu e pe gustul tau. Or, ai optat sa fii o aparenta publica. Ai uitat? Altfel, pari ridicola..