Evenimente cu emotii

Evenimente cu emotii
Pe dreapta si stanga gasesti de TOATE de la Multi si Diferiti, iar in mijloc IZIUMINCA mea modelata modest din PLASTILINA zilei cu experiente si experimente din tarile in care ma invart ca sa Te inspir si nu sa Te impresionez:

joi, 19 mai 2011

Sindromul Accentului Strain? dar in RM?

Cine nu a visat dupa vreo nota rea inhatata la ora de engleza sau franceza sa se trezeasca intr-o buna dimineata printr-o magie vorbind limba straina cu un accent al unui nativ. In jurul meu am avut oameni foarte sarguinciosi care nu au ramas doar cu visatul, au muncit, au ascultat multe voci la "vidice", casete si iata ca intr-o buna dimineata cu adevarat au inceput sa vorbeasca limba straina exact ca din filmul original, dar dupa mari eforturi. Eu in schimb priveam accentul meu normal, de altfel si un accent dulceag chiar si in rusa (fiind chisinauiana din a treia generatie vecinii oricum ma numeau "nasha Latyshka" pentru felul in care vorbeam in rusa, limba ce trona in capitala RM), accentul era ca un atu al personalitatii mele si astfel imi permiteam sa nu visez ca intr-o buna zi voi vorbi engleza ca Audrey Hepburn, franceza ca Brigitte Bardot, sau rusa ca Ludmila Zykina, etc, etc.

"Mne by vashe zaboty, Maria Ivanovna", ar putea acum spune o americana din Oregon care astazi, in urma unei interventii chirurgicale in tratarea dintilor, vorbeste engleza, limba ei materna, nu cu accent tipic american pe care l-a avut mereu pana la operatie, ci cu unul tare "mumusel" dupa parerea mea - tipic britanic, chiar si daca nu a iesit deloc din spatiul SUA toata viata ei. Ei uite ca ea nu si-a dorit accentul, nu l-a visat si-l are... nefortat. Americanii din cartier o privesc cu admiratie, iar unii din cale o mai intreaba si din ce zona a Marii Britanii este. Medicii comenteaza ca e vorba de sindromul accentului strain si este o boala extrem de rara. Din 1900 s-au inregistat doar 100 de cazuri in toata lumea. Deobicei apare dupa vreo interventie medicala si se considera o afectiune neurologica ce cauzeaza deteriorarea centrilor vorbirii. Medicii spun ca nu e o boala grava si ca femeia poate trai mai departe linistit mult si bine. Doar daca o afecteaza starea depresiva in urma noului ei accent si a noii ei voci, atunci ar putea sa mai faca niste investigatii si sa se hotarasca la noi operatii chirurgicale deja nemijlocit pentru aceasta problema.

Ii zic prietenei mele amintindu-mi de copilarie, eh ce as vrea si eu sa ma trezesc intr-o zi vorbind nefortat engleza ca un american nativ, la care ea imi spune ok, ok engleza ca un american ar fi inca bine, dar imagineaza-ti sa te trezesti intr-o zi si sa vorbesti engleza ca un chinez! Despre cum s-ar putea manifesta acest sindrom in limba romana nici nu vreau sa ma gandesc, caci si asa tare multi chiar si fara interventii chirurgicale si sindroame rare, mai ales din acei care ne reprezinta in institutiile publice de acasa si de peste hotare, o vorbesc la noi atat de diferit! De'ar fi macar vorba de vreun sindrom al accentului strain, dar la noi mai grav - sindromul accentuat al lipsei de sens si continut in unele actiuni, discursuri, evenimente si aparitii. Asa ca n-au astia, politicienii nostri, accent cand vorbesc, deloc n-au accent... accent pe problemele stridente cu care se confrunta cetatenii din intregul stat si cei de-afara. Dar iata ce rol are adjectivul "strain" in toata kasha asta al lipsei de accent pe apararea intereselor statului in comportamentul politic al unora devine o tema tot mai curioasa de urmarit in Republica Moldova.

Dar sa ramanem la americani:

vineri, 13 mai 2011

Creativi, idioti sau prosta tak?

Vara trecuta am mancat delicii si am baut vin spumant la o masa ce a fost agatata de o macara la 40 metri inaltime de pamant. Era un restaurant original pe malul marii de langa Roma. In mijloc chelnerul si bucatarul, echipati si asigurati bine, se miscau ca intr-un show sa ne deserveasca (clientii, si noi bine stransi cu centuri de asigurare de scaunele montate la masa). Senzatia era coplesitoare, insa sa zic acum ca m-as fi urcat sus pentru o cina si a doua oara nu pot. A, important, toata placerea asta a fost gratis pentru ca se facea o actiune promo la cateva produse italiene. (incerc sa caut mai tarziu in arhivele mele vreo poza caci am cu siguranta cateva)

Uite ca in SUA lumea a venit cu o idee si mai originala. Sase feluri de mancare la o singura cina sunt deservite intre statiile de tren in transportul subteran, adica in metrou, de catre un grup de chelneri super bine organizati. Doispreze norocosi au stat pe scaunele din metrou si au mancat exact ca intr-un restaurant de lux. Autoritatile de la metrou am inteles ca nu prea au ramas multumiti de astfel de clienti in shortzuri ambulanti cu tacamuri si mancare, insa nu au putut nimic sa le zica si nici nu s-a dat vreo amenda. Vezi si cum a fost organizata aceasta placere in filmuletul de mai jos, dar nu inainte sa-mi termin gandul.

In tara in care locuiesc a manca in transportul public este strict interzis. Lumea respecta si se respecta. Se mai intampla ca intra unul cu o bucata de pizza ascunsa ca sa nu vada soferul, insa nu stiu cum e monitorizat interiorul masinii ca indata se aude vocea soferului care politicos roaga pasagerul sa paraseasca cabina. Totul se soldeaza pasnic, fara replici si priviri urate.

Imi plac ideile trasnite si originale. In acelas timp imi place si ratiunea sanatoasa cu puterea de a crea, produce valori. Mi-ar placea acasa (in tara) sa se ia mereu ca exemplu de implementare DOAR ideile chibzuite si corespunzatoare situatiei, doar acele idei intalnite in strainatate ce genereaza progres in societate (doar nu esti naiv sa crezi ca tot ce vezi la noi in campanii electorale, PR, afaceri, la TV e original) si nu ideile bizare, ridicole, socante ce aduc profit pe moment vreunui buzunar, vreunui "ambit", vreunui geniu rau sau prosta tak. Nu tot ce ne pare noua ca e bine afara e bun si pentru noi. Pe de alta parte, activitati cu adevarat sanatoase societatii, ce pot sa ne inspire de-afara, nu prea dam fuga sa realizam. Tot asa traditiilor bune de acasa, chiar si de pe timpurile URSS gen cercurile de tanar naturalist in scoli bunaoara, le-am dat ignorant cu piciorul, ceea ce n-au facut tarile Baltice, Cehia sau Ungaria spre exemplu. In conditiile, maaai ales, societatii vulnerabile oamenii trebuie deprinsi cu reguli/roluri bine puse pe hartie, explicate si respectate, apoi cu dezlantuiri de fantezii si socuri. Intai ratiunea sanatoasa, apoi ideile trasnite. Prosta tak nebyvaet! De altfel, riscam sa contribuim cu iscusinta la o IDIOcratie in lume.

sâmbătă, 7 mai 2011

Jocurile Olimpice, Kinect si politica moldoveneasca

Daca inainte in URSS era greu sa-mi imaginez c-o s-ajung un simplu spectator la jocurile olimpice de vara sau de iarna, acum nu numai ca s-a realizat imposibilul, dar mai recent ceva cu totul imposibil a devenit tare posibil. Acum nu sunt doar un spectator la jocurile olimpice, acum sunt un participant inrait, concurez cu americanii, fac recorduri mondiale si ma urc solemn pe piedestal. Numai ca diferenta este ca asta o pot face in fiecare zi, cand am pofta. Chiar azi, URA, am batut cateva recorduri mondiale la sarituri si alergare, am obtinut de doua ori victorie la box, am castigat la fotbal, la volei, la bowling si am avut un succes la tenis-ul de masa. Dupa o ora de miscare, zgomot, rasete si mult efort, eram super transpirata, dar si super emotionata. Si toate acestea doar intr-o zi, intr-o singura ora, stand in casa in fata televizorului. O placere copilareasca sincera, voie buna, energie, efort rasplatit, tumult si potolire, intensitate fara stres si oceane de zambete - cam asa pot sa descriu efectul revolutionar, cu adevarat revolutionar produs in domeniu (incearca si te vei convinge), adus in casele oamenilor de Microsoft prin atasarea la x-box a unei interfete inteligente - un dispozitiv de citire a gesturilor, o videocamera performanta KINECT, care te scaneaza si practic iti da posibilitate sa devii tu telecomandata! Intre tine, televizor si soft (jocul) nu exista nici un intermediar. Nimic fizic. Cu mana, cu tot corpul, cu picioarele si cu capul misti actiunea inainte, dinamizezi cum vrei, te vezi ce faci pe sticla si devii real parte a jocului. Pe concurenti ii poti alege online, oameni reali, sau fie computerul, fie sotul, fiica, mama, prietena din preajma ta. Mai poti dansa Zumba. Mai poti face fitness. Mai poti shofa si multe de toate mai poti face. Mai pe scurt distractie pe nota 20 cu +++ (cine nu are KINECT poate comanda de la Izium si Plastilina aceasta distractie). Dar eu de fapt la ce vreau sa adii, povestindu-ti toate acestea?

Asa cum aici americanii au dezvoltat o tehnologie inteleapta si ne-au dat posibilitate, omului simplu, sa dirijam cu mana noastra, noi insine, programul, fara unelte, intermediari, joystick-uri, instrumente adiacente, fara sa stam cu poponeata pe canapea sa facem "ghemaroi", simuland doar ca alergam dupa dusmani sau construim imperii, asa si in politica moldoveneasca cetatenii trebuie (e obligatoriu) sa primeasca reala posibilitate sa dirijeze ei insisi papusarii, fara a li se impune pe gat unelte de PR, propaganda si intimidari corporatiste. Asa e in Germania, Austria, Franta si mai recent in tarile din Europa Centrala. Asa ca ar fi bine sa avem acest "kinect" ca simbol in cap sa ne aminteasca ca participarea activa, directa, adevarata in punerea la covor a politicienilor (nu prin comentarii anonime online doar), chiar si daca nu-i parte componenta a vietii noastre, este foarte si foarte vitala. Noi inca nu am primit aceasta posibilitate!

Lumea se dezvolta, creaza si perfectioneaza infrastructuri de-amu nu ca reale, da virtuale de neimaginat, combina si imbina imposibilul cu posibilul spre a imbunatati conditia omului simplu, dar noi tot cu de-ale noastre... tot in baltoaca noastra ne balacim...



Photo: Familia vesela participanta la Jocurile Olimpice, fara vreun obiect ajutator intre ecran, joc si om.

miercuri, 4 mai 2011

Fat Frumos lucreaza la Microsoft, Ileana Cosanzeana preda la Sorbona, Prichindel isi face planuri de viitor

Am avut un coleg care facea teste online vreo 17 ani in urma pentru Microsoft si se semna mereu ca Fat Frumos. Atat de bine le facea, cel mai bun rezultat posibil din toti aplicantii, ca americanii au inceput sa-l caute, au facut o investigatie cine-i asta Fat Frumos, de unde-i si ce face, iar cand au dat de el negresit l-au invitat sa lucreze pentru Microsoft. Acum acest brav Fat Frumos, care a dus faima Moldovei inca atuni in America, lucreaza pentru cea mai cunoscuta companie din lume.

Am un prieten din Gura Galbena care vreo 7 ani in urma a invatat la o universitate din Boston si a dat examenul final la engleza mai bine decat toti americanii din universitate. Scorul era cotat ca cel mai bun din istoria universitatii. Nu era limba lui materna, dar el a excelat mai bine decat un nativ. Acum acest super-prieten lucreaza pentru o companie japoneza.

Despre Fat Frumosii calificati de-afara si banii lor

Lista poate continua pentru ca avem moldoveni peste hotare foarte talentati care inca nu si-au schimbat pasaportul albastru (predau la universitati europene, sunt manageri la companii IT, promovati ofiteri in institutiile publice, directori de firme) si, nu stiu de ce, sunt apreciati intotdeauna de altii, nu si de ai nostri. Moldovenii stabiliti peste hotare, clasati in programe privind specialisti inalt calificati, isi fac meseria constiincios, duc faima Moldovei de o suta de ori mai bine decat oricare ambasador platit din buzunarul cetatenilor RM si trec cu succes peste peretii aceea de care se spune ca acasa i-ar fi ajutat. (un mic apropo aici despre diplomatii nostri, acestia sau sunt soarici de birou, sau stau pe facebook si se fac de rusine cu niste afirmatii ieftine, pierzand efectiv timpul si banii poporului)

Se intampla si printre moldovenii stabiliti peste hotare sa intalnim cazuri diferite, uscaturi, etc, dar eu cunosc si vorbesc acum de multe cazuri cand moldovenii sunt foarte apreciati si s-au stabilit peste hotare nu pentru bani, nu pentru a reveni acasa cu BMW sau sa-si construiasca case cu 3 etaje ca sa nu ramana in urma de lume, ci s-au stabilit peste hotare pentru mediu, realizare profesionala, fara miros de coruptie si injosire, cu un salariu decent si cu un gust sublim de viata, pentru ca din acest salariul decent le ajunge sa traisca frumos, sa calatoreasca fara limite, sa aiba hobby-uri de la crearea unui robot pana la condus de avioane, cu cheltuieli modeste ce nu ustura pentru ca preturile corespund realitatii si la servicii, si la produse. S-au mai stabilit pentru copiii lor care merg la o scoala obisnuita de cartier unde fiecare pe langa materia scolara invata sa patineze, sa inoate in bazinul scolii, sa picteze in ulei si sa mestereasca ingerasi din ceramica.

Moldovenii inalt calificati, stabiliti peste hotare, nu sunt platiti de RM pentru ca-i fac imagine, o fac dintr-un patriotism inexplicabil, chiar daca pasaportul albastru i-a facut de multe ori sa sufere, sa planga si sa cheltuiasca multi bani pentru traduceri, notrificari, viza, etc. Moldovenii calificati stabiliti peste hotare, atunci cand au lucrat in republica, au platit constiincios impozitele din salariul lor modest de programator, jurnalist, coordonator, director, consultant. Acum ei platesc impozitele in alta tara. Din cand in cand mai trimit si bani acasa, insa banii ajunsi in circuitul RM imbogatesc anumite clanuri si nu economia RM. De aceea sunt grupuri de interese in RM ce cu siguranta doresc si contribuie sa fie cat mai multi moldoveni afara, mai ales din astia care sa trimita bani acasa. Insa moldovenii calificati nu trimit multi bani acasa, iar degraba ei n-o sa mai trimita nimic. In schimb moldovenii calificati fac imagine frumoasa Moldovei gratis. Nimeni nu stie de ei si pe nimeni nu intereseaza. Pe majoritatea din ei cu precadere ii intereseaza teritoriul natal. Cu toate acestea, moldovenii calificati stabiliti peste hotare sunt constienti ca a lupta cu morile de vant este ca si cum a pierde timpul, sanatatea si speranta.... Fat Frumos continua sa lucreze la Microsoft, Ileana Consanzeana continua sa dea prelegeri la Sorbona, iar Prichindel continua sa-si faca planuri de viitor.

Despre Prichindelul de-afara si planurile lui

Astazi a doua oara in viata mea am plans de bucurie (prima oara a fost cand am nascut). Lacrimi adevarate. Saream in sus. Fericirea erupea. E greu sa descriu ceea ce am simtit. Astazi printr-un concurs de stat foarte dificil, in urma unor teste din toate domeniile, intr-o limba straina, din 380 de persoane, unde concurau 15 pe un loc, cu o identitate a fiecarui copil ascunsa sub un numar, codificata, feciorul meu a fost admis nu la unul, dar tocmai la 2 licee elitare dintr-o tara europeana. Numarul ce il reprezenta a fost in primele 10 locuri de pe lista admisilor. Listele sunt afisata pe usa liceelor, unde foarte multi nativi nu se regaseau pentru ca sansa-i deobicei foarte mica. Plangeam si radeam pentru ca nu imi venea sa cred, participarea lui era doar una de incercare, desi la scoala de cartier este cel mai bun din clasa. Sefa de studii care ne-a dat actele cu rezultatele detaliate de la primul liceu il felicita neoprit si il ruga gospodaros sa nu se mai uite la rezultatele din celalat liceu si sa depuna chiar astazi actele la director. Pe de alta parte, la celalat liceu, insusi directorul saluta invingatorii care se adunau la lista afisata pe usa si le comenta rezultatele, laudandu-i si salutandu-i drept viitori gimnazisti.

Copiii de la scoala generala au dreptul, la un anumit nivel de exemplu dupa 7 ani de studii, sa depuna actele de participare la concurs doar la 2 licee/gimnazii, si atunci nu toti copiii, ci doar acei cu rezultate foarte bune care primesc cate 2 recomandari oficiale pentru a depune actele la liceu, una de la profesorul de clasa si a doua de la director. Cu alta ocazie am sa descriu mai detaliat sistemul de invatamant de aici. Insa in doua cuvinte vreau sa spun ca aici liceele (gimnaziile) de stat sunt cele mai populare si de 1000 de ori mai bune decat cele private. La private concursul este foarte mic, la cele de stat concursul este nebun. Multi copii talentati nu reusesc sa devina studenti de liceu/gimnaziu pentru ca au o concurenta sfasietoare, dar sanatoasa. Castiga cel mai bun, dupa merite, de aceea viitorul tarii este in maini sigure. Aici liceele elitare nu sunt acelea unde invata fii de ministri, politicieni sau jurnalisti. Aici liceele elitare sunt acelea unde invata cei mai buni copii din cei mai buni, apreciati dupa minte si nu dupa buzunarul tatalui. Copiii care nu au reusit la liceu, mai degraba continua la o scoala generala sau profesionala decat la un liceu privat. Inca o scurta remarca despre scoala de aici: timp de 5 ani NU am platit nimic nimanui, nici macar pentru reparatie sau mese noi, asa cum plateam pe timpuri la liceul Gheorghe Asachi pe cand studia Prichindelul sau la Mircea Eliade pe cand studiam eu. Sa nu mai deschid larg parantezele ca la Asachi doamna invatatoare chiar din clasa intai critica copiii si ii batjocorea, apreciind cu note inalte doar copii de businessmani si nepoti de directori. Aici scoala e scoala atat pentru intelepciuni de carte, cat si intelepciuni de viata. Invatatorul are treaba doar cu copiii, nu cu parintii. De ce este important sa subliniez pe scurt ce reprezinta sistemul de invatamant de aici, pentru ca este vorba de un sistem foarte bine pus la punct si necorupt.

Fiind cetatean al RM, cu pasaport albastru, Prichindelul meu a luat cateva locuri importante la olimpiadele pe oras, iar acum un lucru exceptional si pentru localnici, a fost admis in urma unei competitii dure la 2 cele mai bune licee din tara. Concursul la ei e concurs. Iar liceele sunt licee. Acum intrebarea pentru care, de fapt, am si scris postarea aceasta, - oare acest Prichindel are sanse de realizare profesionala in Republica Moldova? Cel putin eu personal cunosc 7 Prichindei din astia! Ma indoiesc ca inafara de rambursarea de credite si datorii, coruptie si nepotism, conflicte inghetate si micoza politica statul acesta post-sovietic le mai poate lasa ceva ca mostenire!

Foto: intrarea in liceu si listele afisate pe usa cu cifrele elevilor care au reusit pe prima pagina si acelor care n-au reusit pe urmatoarele pagini